DB24NEWS

Stiri de calitate!

Titus Corlățean încurajează Guvernul să fructifice un instrument financiar care oferă cei mai ieftini bani europeni de pe piață!

Proiectul de lege pentru aprobarea Acordului-cadru de împrumut – Proiectul privind patrimoniul cultural şi istoric din România – dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Paris la 29 noiembrie 2024 şi la Bucureşti la 16 decembrie 2024, a fost aprobat, astăzi, de Senat, cameră decizională.

Grupul senatorial PSD susține acest proiect”, a subliniat de la tribuna Parlamentului, Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă.

Una nu exclude pe cealaltă, proiecte de natură economică, investiții, nu exclud necesitatea de a proteja patrimoniul pentru că, în fiecare zi există un risc de degradare și e un lucru foarte bun ce s-a făcut”, a arătat senatorul de Dâmbovița.

Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei este unul dintre cele mai importante, bune, fezabile aranjamente financiare. Sunt cei mai ieftini bani europeni de pe piață și aș încuraja Guvernul, chiar și în absență, să fructifice cât mai des și cât mai mult acest instrument financiar, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei”, a transmis senatorul de Dâmbovița

El a adresat și o solicitare către Biroul Permanent și către Secretariatul general: ”astfel de legi încheiate cu parteneri externi, că sunt tratate propriu-zise sau sunt asimilate tratatelor internaționale ar fi bine să fie repartizate la co-raport și la Comisia de politică externă”.