Ziua Tratatului de la Trianon marcată simbolic, în plenul Senatului, de inițiatorul legii, Titus Corlățean

Președintele Comisiei pentru politică externă, Titus Corlățean, a marcat, luni, 2 iunie, de la tribuna Senatului, ziua de 4 iunie declarată prin lege ca Zi a Tratatului de la Trianon în România, recunoașterea internațională din 1920 a Unirii Transilvaniei cu România.
Legea menționată, al cărei inițiator este, a reglementat o serie de măsuri adecvate pentru marcarea oficială a acestei zile la nivel național și local, dar și în relațiile externe ale României, prin organizarea unor manifestări cultural-educative și științifice consacrate conștientizării semnificației și importanței Tratatului de la Trianon. În acest sens, autoritățile centrale și locale trebuie să arboreze drapelul României la data de 4 iunie și să organizeze sau să ofere sprijin pentru organizarea manifestărilor menționate.
”Este o zi care marchează o simbolistică importantă pentru statul român. Este o lege necesară pentru a marca un moment de istorie important pentru noi, așa cum o fac alții cu mai multă demnitate, cu mai multă înțelepciune, mai ales pentru generațiile care vin. Am vrut să marchez astăzi, 2 iunie, cu două zile înainte, neavând așteptări majore, pentru că legea prevede o serie de activități pe care statul ar trebui să le realizeze… Am dorit să marchez în plenul Senatului cu deplin respect pentru jertfa pe care înaintașii noștri au făcut-o pentru România”, a declarat Corlățean.