PSD consideră că soluția cea mai rapidă de încetare a crizei politice și guvernamentale este ca președintele Klaus Iohannis să își exercite rolul constituțional de mediator și să solicite demisia urgentă a prim-ministrului Florin Cîțu. O astfel de intervenție din partea președintelui ar pune capăt imediat conflictului politic care afectează grav România.
Este inacceptabil ca economia României să fie paralizată, iar cetățenii să se afunde în sărăcie din cauza unei singure persoane, care se încăpățânează să se agațe de funcția de șef al Guvernului.
Președintele Klaus Iohannis este direct răspunzător de eșecul „Guvernului Său”, întrucât a girat personal numirea lui Cîțu în funcția de premier și a agreat participarea USR-PLUS la guvernare, alături de PNL și UDMR, într-o Coaliție a Pierzătorilor în alegeri. Toate aceste partide sunt vinovate în egală măsură de catastrofa economică și socială pe care o vedem în prezent în România.
Prin urmare, președintele Iohannis are obligația să iasă din letargia care-l caracterizează pentru a cere demisia a premierului Cîțu, iar apoi să convoace la consultări toate partidele parlamentare în vederea instalării unui guvern legitim, în cel mai scurt timp.
PSD Dâmbovița