Noul spital ar putea fi construit pe un teren de 15 hectare, la Teiș, lângă Târgoviște, potrivit președintelui CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care a anunțat ieri, la dezbaterea publică "Sănătate pentru Dâmbovița", că a făcut propunerea ca, în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), să fie prins acest proiect.
Valoarea acestuia se ridică la 50 de milioane de euro.
"Am propus, în calitate de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, și am solicitat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, includerea județului cu un spital nou. Județul Dâmbovița este prins pe axa de sănătate cu o valoare de 50 de milioane de euro pentru realizarea unui spital nou. Terenul îl avem deja, este în apropiere de municipiul Târgoviște, este vorba despre 15 hectare. Sperăm ca acest PNRR să fie cât mai repede aprobat", a precizat Corneliu Ștefan.