Șefa ISJ Dâmbovița, Adriana Magdalena Tudose, filmată la deschiderea de an școlar la Seminarul Teologic din Târgoviște, având o tentativă de discurs, cu pauze și bâlbe, a explicat pentru un ziar național, că a fost doborâtă de emoții și că episodul jenant se datorează faptului că este ”pur și simplu om”. Numită la 1 septembrie 2023 în fruntea învățământului din Dâmbovița, profesoara de franceză Adriana Magdalena Tudose n-a reușit să țină un discurs la deschiderea noului an școlar, motiv pentru care i s-a cerut demisia.

https://db24news.ro/actual/6334-nici-nu-s-a-uscat-bine-cerneala-pe-numire-si-deja-i-se-cere-demisia-in-vizor-sefa-inspectoratului-scolar-judetean

Întrebat despre acest episod, deputatul social-democrat Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii, i-a luat apărarea șefei ISJ.

”A fost mai mult un scurt-metraj. Eu zic ca doamna inspector general are o șansă, eu cred că ea trebuie creditată, a fost un context. Aș fi ipocrit să spun că nu a stârnit ceva discuții, însă, lucrurile astea se pot întâmpla, oricine poate face greșeli. Este un fragment, este la început de drum, eu cred că trebuie susținută în continuare. Sigur că este de dorit ca astfel de lucruri să nu se repete. Important este proiectul său de manager, să demonstreze că este un manager bun, că este la locul potrivit. Inspectoratul Școlar este o instituție importantă în județ”, a declarat luni, 18 septembrie, într-o conferință de presă, deputatul PSD Ionuț Vulpescu.