Ultima Oră
Palatul Brâncovenesc, gazda evenimentului Centenar -Potlogi 2018
Astăzi, 21 mai, în incinta Ansamblului Brâncovenesc de la Potlogi, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, a organizat evenimentul Centenar - Potlogi 2018, acţiune care a celebrat cel mai important moment din istoria modernă a României, Marea Unire din anul 1918.
Sistemul de înregistrare video pentru staţiile de ITP este de azi OBLIGATORIU! Ce se întâmplă în cazul în care nu se respectă această măsură!
Toate staţiile autorizate care nu vor avea montat şi în funcţiune sistem de înregistrare video obligatoriu vor avea autorizaţia tehnică suspendată de drept, conform prevederilor legale. RAR are posibilitatea tehnică informatică să suspende în timp real autorizația.
Celulele de depozitare a deșeurilor realizate prin Programul ISPA ajunse la capacitatea maximă! Finalizarea rapidă a două noi depozite IMPERIOS NECESARĂ!
Autoritățile județene continuă demersurile pentru realizarea celor două noi celule de depozitare a deșeurilor municipale la Centrul de gestionare a deșeurilor Aninoasa și Depozitul conform Titu.
Duminică, 20 mai, Târgoviștea aleargă!
(foto arhivă)
Peste 1000 de persoane vor alerga pe străzile municipiului Târgoviște, duminică, 20 mai, la semimaraton.
Carmen Dan a confirmat la Târgoviște că există mai multe plângeri şi sesizări care îl vizează direct pe şeful IPJ Dâmboviţa!
Ministrul Carmen Dan şi Cătălin Ioniţă, şeful IGPR, s-au aflat astăzi în Dâmboviţa. Vizita celor doi vine la scurt timp după ce operaţiunea coordonată de DIICOT l-a ratat pe faimosul interlop local Florin Pârjol, zis Ghenosu.