Ultima Oră
Controalele în trafic scot la iveală nereguli grave din punct de vedere al siguranței rutiere! Cum arată situația în Dâmbovița!
Aproape 5 procente (1758) dintre vehiculele verificate tehnic la nivel naţional în trafic de inspectorii Registrului Auto Român în primele 6 luni ale anului 2017 prezentau pericol iminent de accidente, se arată într-un comunicat de presă al Registrului Auto Român.
Caravețeanu susține că unele localități sunt JECMĂNITE de către Compania de Apă și cere DEMISIA conducerii societății! VIDEO
Șeful PNL Dâmbovița, Marius Caravețeanu a cerut marți, într-o conferință de presă, demisia conducerii Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A. pentru management dezastruos!
Gabriel Boriga, invitat la PNL! Ce reacție a avut acesta!
Gabriel Boriga este binevenit oricând în echipa PNL, a declarat, marți, într-o conferință de presă, președintele formațiunii, Marius Caravețeanu.
Cum s-a lăsat Preda păcălit de Băsescu! "Așa cum îmi prezenta mie șeful statului situația...S-a dovedit că nu era chiar așa"!
Declarație șocant de sinceră a deputatul PNL, Cezar Preda! Parlamentarul și-a reamintit un episod extrem de dureros pentru români petrecut în 2010 și a recunoscut că a votat "cu două mâini" tăierea salariilor și scăderea pensiilor.
DN 61, reabilitat după 40 de ani!"Am mai avea nevoie de 2 km", spune primarul de la Corbii Mari!
După mai bine de 4 decenii, Drumul Național 61 care traversează Corbii Mari a fost reabilitat pe fonduri guvernamentale!
Se fac înscrieri la Festivalul-Concurs național Laura Stoica, ediția I! Află AICI toate informațiile!
În perioada 7-8 octombrie, la Târgoviște, se va desfășura FESTIVALUL - CONCURS NAŢIONAL „Laura Stoica”, Târgovişte, Ediţia I. Evenimentul îşi propune să creeze cadrul necesar lansării profesionale a tinerelor talente.