Contracte de finanțare de zeci de milioane de euro pentru dezvoltarea comunităților din județul Dâmbovița
Proiecte în valoare de peste 65 de milioane de euro se semnează, în acest final de săptămână, în județul Dâmbovița. Este vorba despre 14 contracte de finanțare, primul fiind semnat în această dimineață de Primăria Târgoviște și ADR Sud-Muntenia, în prezența președintelui CJD, Corneliu Ștefan. Alte 4 au fost semnate în comunele Poiana (grădiniță nouă) și Corbii Mari (dispensar modern) și în municipiul Moreni (regenerare urbană și reabilitare și modernizare Colegiul Național I. L. Caragiale). Încă 9 contracte de finanțare pentru comunitățile locale din Dâmbovița vor fi parafate vineri, 2 aprilie.
Primul contract a fost semnat de primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, și de directorul general al ADR Sud-Muntenia, Liviu Gabriel Mușat. Proiectul vizează „Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pentru sala de sport a Clubului Sportiv Școlar din Târgoviște” și are o valoare de peste 19.200.000 lei.
”Această investiție înseamnă eficiență energetică, protecția mediului și modernizarea infrastructurii sportive, oferind tinerilor dâmbovițeni condiții mai bune pentru educație și sport”, a arătat președintele CJD, Corneliu Ștefan.
Pentru cei peste 700 de copii care se antrenează și evoluează aici, acest proiect creează condiții mai bune pentru performanțe de top, a explicat primarul Cristian Stan.

Principalele intervenții vizează: reabilitarea completă a imobilului; înlocuirea instalațiilor existente; montarea unor sisteme moderne de ventilație și iluminat; termoizolarea clădirii; refacerea finisajelor interioare și exterioare; intervenții la nivelul vestiarelor și al căilor de acces; amenajări pentru accesul persoanelor cu dizabilități.
” Clădirea, ridicată în jurul anului 1978, nu a beneficiat până acum de intervenții capitale. Prin această investiție de peste 19 milioane de lei, continuăm modernizarea unei zone importante din municipiu, unde au fost realizate deja proiecte importante, de la modernizarea și extinderea Școlii „Matei Basarab” până la amenajarea bazei sportive în aer liber, reabilitarea curții și amenajarea parcării Clubului Sportiv Școlar Târgoviște.
Reabilitarea și eficientizarea energetică a sălii de sport a Clubului Sportiv Școlar Târgoviște completează investițiile realizate deja într-o zonă din municipiu în care, așa cum se poate vedea, am intervenit constant prin proiecte concrete”, a mai arătat primarul.
