DB24NEWS

Stiri de calitate!

Cum a ajuns un bărbat decedat să figureze ca șofer în 122 de transporturi de lemn!

Jandarmii dâmbovițeni au descoperit, pe timpul unui control, că un bărbat decedat figura în aplicația SUMAL 2.0 ca șofer al unor transporturi de materiale lemnoase. Totul a pornit după ce jandarmii au observat fotografii neclare încărcate în aplicație.

”Verificările datelor de identificare au scos la iveală faptul că persoana trecută ca șofer era, în realitate, decedată. Potrivit verificărilor, din mai 2025 și până în prezent, bărbatul figura ca șofer în 122 de transporturi de material lemnos. În acest caz, a fost întocmit un proces-verbal de sesizare privind două posibile infracțiuni: folosirea unor date false în SUMAL 2.0 și accesarea fără drept a unui sistem informatic”, se arată într-un comunicat al IJJ Dâmbovița.