DB24NEWS

Stiri de calitate!

Două zile pline de evenimente la Găești, în acest week-end! Ce a pregătit administrația pentru zilele orașului!

Screenshot

Primăria și Consiliul Local Găești organizează, în weekendul 18-19 iulie 2026, manifestările prilejuite de Zilele Orașului -528 de ani de atestare documentară a orașului.

Programul evenimentelor 

Sâmbătă, 18 iulie, Casa de Cultură ”Dumitru Stanciu” găzduiește ședința festivă de deschidere a manifestărilor precedată de serviciul religios de binecuvântare oficiat de un sobor de preoți.
Va avea loc premierea cuplurilor  care împlinesc 50 și 60 de ani de căsătorie, urmată de concertul extraordinar susținut de Ozana Barabancea și Orchestra Lumini Sonore.

De la ora 17.00, începe festivitatea dedicată premierii elevilor și profesorilor  cu performanțe la olimpiade și concursuri școlare, în cadrul Galei Excelenței în Educație.

Duminică, 19 iulie, se va desfășura Crosul Veteranilor, iar de la ora 18.00, în Parcul Central, spectacol de excepție susținut de: Andrei Bănuță, Andreea Bănică, Valentin Sanfira, Irina Loghin, Lino Golden. Nu lipsesc nici spectacolele dedicate celor mici.

Totodată, finala Campionatului Mondial de Fotbal va putea fi urmărită pe un ecran led de mari dimensiuni amplasat tot în Parcul Central. Evenimentele se vor încheia cu un spectaculos foc de artificii.