Vizită ministerială la ”Centrul de zi pentru asistență și suport a persoanelor adulte cu dizabilități”
Grijă pentru persoanele cu dizabilități si regenerarea urbană a unei întregi zone. Ministrul Muncii, Florin Manole a avut astăzi, o primă oprire, în cadrul vizitei de lucru la ”Centrul de zi pentru asistență și suport a persoanelor adulte cu dizabilități” din Târgoviște, proiect european în valoare de aproape 4.000.000 lei, dat în folosință la începutul acestui an.
”Alături de domnul președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, domnul ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, a vizitat centrul amintit, în condițiile în care finanțarea a fost obținută prin ministerul gestionat de către domnia sa. Obiectivul principal al proiectului îl constituie furnizarea de servicii de specialitate corespunzătoare nevoilor evaluate pentru un număr de 90 de persoane cu dizabilități”, a anunțat primarul Cristian Stan.
Centrul este construit pe Aleea Prof. Radu Gioglovan, pe locația unui punct termic dezafectat.
Tot la Târgoviște, ministrul însoțit de autoritățile județene și de parlamentari au vizitat Centrul de zi „Șanse pentru Toți”, realizat printr-o investiție de 1.900.000 lei, destinat copiilor din medii vulnerabile (aceștia beneficiază de servicii de integrare și reintegrare în familie și societate, activități de recreere și socializare, reabilitare psihologică și asistență pentru sănătate), iar la Priseaca, Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie de Tip Ambulatoriu pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „IRIS”, aflat în subordinea DGASPC Dâmbovița și realizat printr-o investiție de 4.900.000 lei.
