Lot de înghețată Dubai retras de la vânzare de Lidl! Clienții care au cumpărat deja produsul îl pot returna!
Lidl a scos de la vânzare un lot din produsul „Gelatelli Înghețată pe bază de lapte cu fistic, sos de cacao și bucăți de ciocolată”, după ce furnizorul Motido GmbH & Co. KG a avertizat că produsul poate conține o substanță alergenică nedeclarată pe etichetă. Clienții care au cumpărat deja produsul îl pot returna în orice magazin din rețea fără să prezinte bonul fiscal pentru a primi contravaloarea produsului înapoi.
Retragerea vizează exclusiv caserolele de 500 ml, cu termenul de valabilitate 24.11.2027. Analizele au arătat că în această șarjă pot exista urme de nuci caju. Pentru persoanele care au alergie la acest ingredient, consumul reprezintă un risc medical major. Produsul este, însă, complet sigur pentru consumatorii care nu au alergie la nucile caju.
