Orașul Găești se schimbă în fiecare zi! Primarul Iorga verifică în teren proiectele în desfășurare!
Se lucrează în ritm susținut la infrastructura rutieră din orașul Găești. Primarul Alexandru Iorga verifică atent stadiul lucrărilor astfel încât fiecare intervenție începută să fie dusă până la capăt. ”Continuăm reparațiile străzilor, până când vom ajunge, treptat, la asfaltarea completă a acestora”, spune acesta după ce a verificat în teren lucrările în desfășurare.
”Sunt multe puncte în care se lucrează și vreau ca fiecare intervenție începută să fie dusă până la capăt.
Strada 13 Decembrie a fost asfaltată, iar de luni se reiau lucrările pentru amenajarea acostamentelor (…)
În zona pasarelei, după ce am eliberat terenul de deșeurile depozitate acolo de fosta administrație, trecem la amenajare: realizăm parcări și punem în ordine inclusiv zona de sub pasarelă. Un spațiu neglijat trebuie să devină un spațiu util și civilizat pentru găeșteni.
După lucrările de asfaltare, refacem și marcajele rutiere, iar la intrările în Găești au fost montate sisteme de semnalizare și afișare a vitezei. Fac o precizare importantă: nu sunt radare ale Poliției și nu aplică sancțiuni. Rolul lor este să ne arate viteza cu care circulăm și să ne ajute să respectăm limitele legale. Siguranța pe străzile orașului depinde și de fiecare dintre noi.”.
Se lucrează și la reabilitarea Liceului „Iordache Golescu”, la amenajarea curții interioare a Liceului „Dr. C. Angelescu”, la repararea sălii de sport din cartierul Vaideasca, unde se amenajează spațiile verzi. Și lucrările de anvelopare a blocurilor continuă.
”Sunt multe de făcut și mergem înainte, în fiecare zi. Nu peste tot deodată, dar pas cu pas, stradă cu stradă, cartier cu cartier, Găeștiul se schimbă!”, mai transmite primarul Iorga.
