DB24NEWS

Stiri de calitate!

Primarul Costache, inspecție în teren la lucrările în desfășurare! ”Avem treabă și punem suflet în tot ceea ce facem!”

Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, a mers astăzi, pe teren, în mai multe zone pentru a verifica lucrările în desfășurare și pentru a pregăti următoarele investiții.
”În Titu Nou, pe străzile Parcului și Petru Rareș, am analizat soluțiile pentru introducerea iluminatului stradal. Pentru oamenii care locuiesc aici, înseamnă mai multă siguranță și un drum spre casă mai bine luminat”,  a notat primarul într-o postare pe pagina de facebook.
 ”În parcul orașului, pregătim îmbunătățirea iluminatului public, pentru ca plimbările de seară să fie mai plăcute, iar acest spațiu să poată fi folosit în cele mai bune și frumoase condiții”, a arătat acesta.
” În zona Gării, am verificat terenul și stadiul lucrărilor unde urmează să amenajăm o nouă parcare, deoarece stiu cât de important este pentru cei care fac naveta să găsească un loc unde să-și lase mașina înainte de a urca în tren și totodată îmi doresc, așa cum am mai spus, să avem un oraș cât mai aerisit din punct de vedere al traficului”, precizează primarul.
 ”În satul Plopu, am verificat stadiul lucrărilor la stația de pompare a apelor uzate, de asemenea, o investiție extrem de necesară pentru infrastructura comunității”, a mai menționat Laurențiu Costache.
El dă asigurări că va continua să fie prezent în teren, să asculte și să urmărească îndeaproape tot ceea ce se întâmplă în oraș. ”Așa ducem lucrurile înainte: cu implicare, responsabilitate și muncă în fiecare zi. Avem treabă și punem suflet în tot ceea ce facem pentru oameni!”, a concluzionat edilul.