Viorel Polexe împuternicit la comanda IPJ Dâmbovița! Programul de audiențe al noului șef al Poliției!

Comisarul Viorel Polexe este, începând de astăzi, împuternicit șef al Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița. Acesta a lucrat pe funcţii de execuţie în specialitatea combaterea criminalităţii economico-financiare, în perioada 2006-2011 a fost şeful Poliției Municipiului Moreni, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmbovița; 2011-2013 a fost şeful Serviciului de Investigarea Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmbovița; 2013-2014 a fost adjunct al şefului Poliţiei Municipiului Giurgiu; 2014-2016 a fost şeful Serviciului de Investigarea Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Giurgiu, din octombrie 2016 a fost împuternicit adjunct al Inspectorului şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, iar de astăzi a preluat conducerea IPJ Dâmbovița.