DB24NEWS

Stiri de calitate!

Primele modificări aprobate de Senat după revolta transportatorilor împotriva TOLLRO! ”Intervenim rapid”!

Solicitările transportatorilor români au primit o reacție rapidă din partea senatorilor social-democrați care au venit cu o  inițiativă legislativă menită să-i protejeze de efectele noului sistem de taxare TollRO. Inițiativa a fost aprobată cu o majoritate consistentă, 77 voturi pentru, 1 contra și 8 abțineri.
Grație proiectului care va merge la Camera Deputaților pentru vot final, în cel mai scurt timp posibil, transportatorii nu vor mai fi nevoiți să plătească pe termen lung eventualele disfuncționalități ale unui sistem abia implementat și, implicit, amenzile rezultante.
Modificarea legislativă nu anulează obligația de plată a tarifelor datorate, nu suspendă responsabilitatea și nu încurajează nerespectarea legii, ci amână plata rezultată din nefuncționarea unui sistem pe care transportatorii vor să-l respecte.

”Este vorba despre a interveni foarte rapid legislativ pentru a asigura protecția companiilor românești, a transportatorilor împotriva unor greșeli inerente ale sistemului la început de drum, e vorba de un sistem informatic nou de taxare a utilizării drumurilor naționale. Confuzia care s-a creat anterior s-a clarificat. Trebuie să intervenim foarte rapid pentru că, în astfel de situații, de exemplu atunci când transportatorul care și-a plătit taxa de drum trece și camera nu-l înregistrează din vina tehnicii pentru că e un sistem nou, la început de drum, este pus să plătească de 5 ori mi mult decât ceea ce a avut de plătit până la 1 octombrie a.c. Propunem ca eventualele greșeli ale sistemului să nu fie puse în sarcina transportatorilor. Acesta e motivul pentru care se propune și o procedură de contestare administrativă cu termene scurte și cu diminuarea taxării respective. E un proiect absolut necesar, vine în sprijinul transportatorilor români”, a explicat de la tribuna Senatului, Titus Corlățean, co-inițiator al proiectului.