CORBII MARI Investiții în infrastructura de educație finalizate și inaugurate, astăzi, în satul Ungureni!

Motiv de bucurie pentru cei mici și nu numai. Astăzi, în comuna Corbii Mari, satul Ungureni, au fost inaugurate Școala cu clasele 0-VIII și grădinița cu program normal cu patru grupe.
La eveniment au participat alături de primarul Ionuț Bănică, președintele CJD, Corneliu Ștefan, administratorul public al județului, deputatul Marian Țachianu, inspectorul șef al ISJ Dâmbovița, consilieri județeni și locali, primari.
Școala a fost construită de la zero cu bani europeni, prin Programul Operațional Regional, iar valoarea lucrărilor se ridică la 9,2 milioane de lei.
Lucrările la Grădiniță au fost finanțate prin Banca Mondială și Guvernul României și au costat peste 2 milioane de lei.