Actual

 

În această după-amiază, la Târgoviște, în Piața Mihai Viteazul, a avut loc ceremonia publică militară și religioasă organizată cu ocazia Zilei Imnului Național!

Direcţia de Sănătate Publică Dambovita, în parteneriat cu Spitalul Judetean de Urgenta Targoviste, marchează în perioada 1-7 August 2017, Săptămâna Mondială a Alăptării!

Muzeele dâmbovițene vor putea fi vizitate gratuit mâine, în intervalul orar 9.00-17.00, potrivit unui comunicat al CJD.

Sezonul competițional 2017-2018 va debuta cu o ședință de analiză comună la care vor participa toți factorii cu competențe pe linia asigurării climatului de ordine și siguranță  pe timpul desfășurării jocurilor sportive.

 

Ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, a semnat, joi, proiectul de finanțare a lucrărilor de reabilitare a Crucii Caraiman din Munții Bucegi.

Go to top